APAH-RO: Testarea și accesul la tratament în cazul hepatitelor virale au fost puternic afectate de pandemia Covid-19

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) atrage atenția asupra diminuării mijloacelor de gestionare a afecțiunilor hepatice în România și avertizează cu privire necesitatea de a spori informarea și screening-ul pentru hepatitele virale pentru a preveni creșterea numărului de pacienți cu hepatită în următorii ani.

Măsurile restrictive impuse de actuala pandemie au încetinit considerabil obiectivul OMS de eradicare a acestei boli virale la nivel internațional până în 2030. În România, efectele negative se văd, în primă fază, în numărul persoanelor testate și diagnosticate în ultimul an, iar în a doua fază în numărul românilor înscriși pentru tratament. În programul destinat pacienților cu hepatită C, doar o treime din cei peste 17.500 de pacienți posibili, pentru care există bugetare pe actualul contract cost-volum-rezultat, au accesat schemele de tratament existente. Programul a fost prelungit de autorități cu două luni, până la 31 martie 2021.

”În opinia noastră, trebuie să ne concentrăm eforturile pe trei direcții: îmbunătățirea procesului de testare, asigurarea accesului la tratament și alinierea României la cele mai noi scheme de tratament. În privința  testării există mai multe soluții pe care este necesar să insistăm: campaniile publice și/ sau private, dar mai ales diagnosticarea cu ajutorul medicilor de familie. Legat de accesul la tratament, principala îngrijorare privește programul cu interferon free pentru pacienții cu hepatită virală C. Apelul nostru către autorități este să nu există întreruperi între contractele cost-volum-rezultat, așa cum s-a întâmplat anii trecuți. Fie că se prelungește actualul contract, fie că autoritățile vor semna altul în cel mai scurt timp, asigurarea continuității trebuie să fie un obiectiv prioritar. Cea de-a treia direcție, dar nu ultima,  pe care o susținem are în vedere folosirea celor mai noi molecule în tratamentul pacienților cu hepatită virală C prin trecerea la medicamentele de ultimă generație, pangenotipice o dată cu noul contract. Majoritatea țărilor din UE a adoptat ultimele tipuri de medicamente și considerăm că și românii au acest drept. Pentru pacienții cu hepatită B sau B plus Delta, prin asigurarea cadrului legislativ necesar, este nevoie de acces la studiile clinice, respectiv noile terapii, de îndată ce acestea au fost aprobate de Agenția Europeană a Medicamentelor,” a declarat Marinela Debu, președinte APAH-RO.

”Odată ce legea bugetului a fost promulgată,  a fost deschisă calea pentru   demararea negocierilor pentru  noi contracte cost-volum-rezultat,  această  acţiune reprezentând prioritatea noastră în privința hepatitelor. Vom face tot posibilul să evităm  perioadele  de pauză. De asemenea, analizăm oportunitatea introducerii medicamentelor pangenotipice în cadrul noilor contracte. La sfârșitul lunii martie, vom putea reveni cu mai multe răspunsuri”,  a precizat Adrian Gheorghe, președinte CNAS.

Toate aceste aspecte au fost discutate în cadrul evenimentului de presă – ”HelpC – Drumul spre eliminare încotro? Efectele pandemiei COVID-19 și situația actuală”, organizat online de APAH-RO, miercuri, 03 martie, și la care au participat autorități publice și medici specialiști.

”Perioada de pandemie a avut ca efect încetinirea sau stoparea principalelor programe destinate bolilor transmisibile cum este și hepatita, ceea ce a condus la consecințe dramatice în toate țările din lume. De exemplu, România rămâne fruntașă în Europa în ceea ce privește numărul pacienților cu ciroză, dar și al deceselor cauzate de ciroză. De asemenea, succesul programului fără interferon destinat pacienților cu hepatita C a scăzut considerabil. La 1 ianuarie 2021, doar 35% din actualul contract fusese acoperit. De aceea, testarea, diagnosticarea și intrarea pe tratament reprezintă un proces ce trebuie reluat în țara noastră pentru a lupta eficient împotriva hepatitelor virale. Mesajul nostru, al specialiștilor, către pacienți este de a se prezenta fără teamă la medic, iar către autorități de a asigura acces universal, simplificat și nediscriminatoriu la tratament, dar și o finanțare corespunzătoare,” a declarat Liana Gheorghe, medic primar gastroenterolog, șef secția a III-a Gastroenterologie-Hepatologie, Institutul Clinic Fundeni, București.

Pe de altă parte, asociația solicită autorităților difuzarea mai multor informații de interes public pentru  pacienții cu diferite afecțiuni hepatice privind necesitatea vaccinării, în special în cazurile grave ale bolilor hepatice.

Sub sloganul ”Continuitate și perseverență împotriva bolilor virale”, APAH-RO pune la dispoziția pacienților sau a apropiaților acestora mai multe canale de comunicare pentru a rămâne în contact: email – roapah@gmail.com, telefon – 0268474400/ 0721304160, pagina de FB hepatoromania, site-ul hepato.ro sau întâlnirile individuale cu programare prealabilă.

Urmărește-ne pe Facebook

Evenimente

Interviu

Pacienți