În perioada 24-28 noiembrie se desfășoară în format online a 14-a ediție a Conferinței Naționale de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic, care debutează cu 4 cursuri pre-conferință.

Evenimentul este organizat sub egida Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic – Filiala Națională a IASGO (International Association of Surgeons Gastroenterologists and Oncologists), al cărei președinte de onoare este Prof. Dr. Irinel Popescu, iar Președinte Prof. Dr. Bogdan Totolici. Acestui demers s-au alăturat și următoarele instituții organizatoare: IASGO, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”,  Societatea Română de Chirurgie, Academia de Științe Medicale din România.

Cele aproximativ 100 de lucrări din cadrul manifestării vor fi susținute de profesioniști naționali și internaționali, formatori de opinie în domeniul chirurgiei de înaltă performanță, care vor susține prezentări cu un mare aport științific pentru societatea medicală românească și domenii conexe. Acestea se vor desfășura online pe o durată de 3 zile, cu sesiuni în paralel și vor fi audiate de + 400 de participanți.

Miercuri, 24 noiembrie, vor avea loc 4 cursuri pre-conferință, cu acces gratuit pentru participanții înscriși la Conferința Națională a ARCHBPTH. Cursurile vor fi coordonate de:

  • Prof. Dr. Irinel Popescu – Actualități în rezecția hepatică;
  • Șef lucrări Dr. Adrian Bartoș – Actualități în chirurgia căilor biliare;
  • Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu – Actualități în transplantul hepatic de la donator în viață;
  • Prof. Dr. Cristian Lupașcu – Update în chirurgia și oncologia pancreasului.

Deschiderea oficială a conferinței are loc miercuri, 24 noiembrie 2021, începând cu ora 18:00, iar joi, 25 noiembrie începând cu ora 18:00 va avea loc Adunarea Generală a Asociației Române de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică și Transplant Hepatic.