Funcțiile ficatului sunt în strânsă legătură cu buna funcționare a întregului organism. Una dintre principalele sale îndatoriri este aceea de metabolizare a substanțelor ingerate precum alimentele, alcoolul sau medicamentele. 

Marea majoritate a medicamentelor administrate sunt supuse în organism unui șir de biotransformări, ficatul fiind organul care realizează metabolismul acestora. În timpul acestei biotransformări de la nivelul ficatului, medicamentele parcurg două etape: de metabolizare și de conjugare. Prin cea de-a doua etapă, pe de-o parte, se inactivează, pe de altă parte sunt supuse eliminării din organism. Etapa de metabolizare care include reacțiile de oxidare, reducere și hidroliză, este etapa care poate influența cel mai mult sănătatea ficatului nostru.

Hepatotoxicitatea, sau lezarea toxică a ficatului cauzată de consumul excesiv de medicamente, are loc deseori la pacienții care administrează concomitent mai multe medicamente. Cel mai grav este atunci când recurgem la autotratament și administrăm medicamentele fără consultația medicului sau fără să citim prospectul. Acționăm astfel, deoarece considerăm că un anumit medicament nu este periculos și aceste acțiuni nu sunt necesare.

 

Citește continuarea pe despreficat.ro