Sibiul este judeţul cu cei mai mulţi pacienţi din ţară depistaţi în 2020 cu hepatita virală de tip A, înregistrându-se 312 de astfel de cazuri, ceea ce reprezintă un număr dublu faţă de 2019 în acest judeţ, potrivit unui raport dat publicităţii luni de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DSP).

„În contextul pandemiei COVID-19, supravegherea Hepatitei virale de tip A în populaţia judeţului Sibiu a continuat fără întrerupere, depistarea şi raportarea cazurilor fiind făcută în conformitate cu metodologia specifică elaborată de către specialiştii epidemiologi de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Astfel, în anul 2020 au fost raportate în judeţul nostru 312 cazuri de hepatită virală de tip A (HVA), în creştere de 2,3 ori faţă de 2019 (134), însă în număr comparabil cu anul 2018 (308). La nivel naţional, judeţul Sibiu s-a clasat în anul 2020 pe locul I ca număr de cazuri raportat (31% din totalul de 1.008 cazuri)”, precizează DSP.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi pacienţi cu hepatita virală de tip A au fost diagnosticaţi în mediul rural, iar categoria de vârstă cea mai afectată este de copii şi adolescenţi.

„Cele mai multe cazuri – 224 (71,8%), au apărut la copii şi adolescenţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, iar majoritatea cazurilor – 209 (67%), au fost din mediul rural”, arată raportul DSP.

Acest raport al DSP Sibiu a fost întocmit pentru a fi prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural care va avea loc marţi, de la ora 10,00, online. AGERPRES