Un grup internațional de cercetare condus de Centenary Institute a dezvoltat primul test din lume, de măsurare a scorului de risc genetic (GRS), capabil să identifice pacienții cu risc crescut de a dezvolta ciroză alcoolică.

Ciroza (cicatrizarea ficatului) este responsabilă pentru aproximativ 300.000 de decese în fiecare an în întreaga lume. În studiul lor, cercetătorii au descoperit că un GRS ridicat în testarea consumatorilor de alcool în exces a însemnat o creștere de trei ori a riscului de ciroză. Prezența diabetului zaharat împreună cu un GRS ridicat a crescut riscul de ciroză în rândul băutorilor de peste 10 ori.

Profesorul Devanshi Seth, șeful Programului de Cercetare a Bolilor Hepatice Alcoolice, Centenary Institute și autor principal al studiului, a spus că doar o mică parte de băutori cu risc ridicat, aprox. 10-15%, ajung de fapt să dezvolte ciroză indusă de alcool. Până în prezent, însă, nu a existat nicio modalitate de a identifica acele persoane expuse riscului. „Testul nostru GRS ne permite să identificăm persoanele cu risc într-un stadiu incipient, permițând aplicarea unor intervenții precise. Dovezile sugerează că, chiar și numai informarea băutorilor de alcool în exces care prezintă un risc crescut de ciroză îi poate motiva să reducă consumul de alcool, ajutând la prevenirea bolilor grave.”, a spus profesorul Seth.

Dr. John Whitfield de la QIMR Berghofer Medical Research Institute și primul autor al studiului a declarat că testul a fost dezvoltat prin examinarea probelor de la pacienți cu și fără ciroză alcoolică, însă toți având antecedente de consum mare de alcool. „Acest lucru a fost clasificat ca bărbați care consumă mai mult de 80 de grame de alcool zilnic și femei ce consumă mai mult de 50 de grame pe zi, ambele categorii monitorizate pentru o perioadă de timp de zece sau mai mulți ani”.

„Scorurile de risc au fost calculate prin analiza a până la opt variații ale genelor și a trei factori de risc clinic (inclusiv diabetul de tip 2) asociați cu ciroza alcoolică”, a mai spus dr. Whitfield.

„Am arătat că un GRS bazat pe doar trei variante de risc genetic plus statutul de diabet poate fi extrem de semnificativ în determinarea riscului general de ciroză. Testul nostru va permite gestionarea precoce și personalizată a pacienților cu risc ridicat”, a spus prof. Seth, om de știință la Centrul Edith Collins, Spitalul Regal Prince Alfred, Districtul Local de Sănătate din Sydney, Australia.

 

Sursa: medicalxpress.com